Kovesi,Coldea și Ponta, audiați în dosarul dezvăluirilor lui Ghiță despre condamnarea lui Voiculescu

Kovesi,Coldea și Ponta, audiați în dosarul dezvăluirilor lui Ghiță despre condamnarea lui Voiculescu
Publicat: 25/04/2018, 16:32
Actualizat: 25/03/2019, 22:16

„Este un dosar care a fost cercetat de Parchetul General, cu privire la înregistrările din spațiul public, ale fostului președinte, în care s-au făcut verificări cu privire la posibilitatea influențării deciziei într-un dosar care îl privește pe profesorul Voiculescu, GRIVCO și pe alte persoane. În cadrul cercetării penale din acest dosar, noi nu am fost citați în niciun fel. Ulterior, am căpătat în mod procesual calitatea de persoană vătămată, și vorbesc de GRIVCO, pe care o asist, dar la două zile după ce ni s-a recunoscut această calitate, s-a dat o soluție de clasare a dosarului. Ca urmare, procurorul-șef ierarhic a constatat că ne-a fost încălcat dreptul la apărare, a infirmat această soluție. Urmează să se reia cercetarea penală, să se completeze, să putem face și noi probe, să solicităm probe, să participăm la audierea persoanelor”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacșu, care reprezintă grupul GRIVCO, deținut de Dan Voiculescu.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest dosar au fost audiate următoarele persoane: fostul președinte Traian Băsescu, procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihalcea, fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, fostul premier Victor Ponta, dar și peste 30 de jurnaliști de la postul de televiziune România TV.

În luna ianuarie a anului trecut, procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal după ce a apărut în spațiul public o înregistrare în care Traian Băsescu apare când vorbește despre informații pe care le-ar fi primit în legătură cu dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu. Ulterior, dosarul a fost clasat, iar apărarea grupului GRIVCO, deținut de Dan Voiculescu, a formulat o plângere față de decizia de clasare, iar cauza a fost redeschisă.

Inițial, dosarul a fost deschis după ce procurorii s-au autosesizat în urma înregistrărilor apărute în presă.

Sebastian Ghiță a prezentat, la vremea respectivă, o înregistrare în care interlocutorul este prezentat ca fiind fostul președinte Traian Băsescu care spune că știe cum a fost condamnat Dan Voiculescu și cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustață.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cutremur cu magnitudinea de 6,6 în această dimineață. Unde s-a produs seismul și ce pagube...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
Adrian Alexandrov spune adevărul despre Elena Udrea și Coldea. Ce i-a făcut: S-a dat ordin
Gogoșile pufoase cu măr ras sunt delicioase şi ieftine. În doar 15 minute desertul e...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Actorul Johnny Wactor a fost ucis în plină stradă. Ce au descoperit oamenii legii la...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Un sistem stelar triplu asemenea unei bijuterii cosmice, observat cu Telescopul Hubble
×